Articole
Tratamente
Poluare, intoxiaţii
Cele mai citite... |
| Articole - Tratamente |
S-a dovedit că o administrare de Arsenicum album în potenţă înaltă este urmată de o eliminare de Arsenic, iar după o doză imponderabilă de Phosphorus organismul elimină fosfor prin urină.
Expunerea la diverse substanţe crează în timp o patologie care constituie preocuparea medicinei muncii. Sînt cunoscute silicoza sau intoxicaţia cu plumb, numită şi saturnism. Acesta din urmă are un tablou caracteristic, cel mai cunoscut fiind lizereul gingival violaceu şi colica saturnină curabile cu Plumb homeopatic.
Chiar în lipsa unor noxe profesionale noi toţi sîntem expuşi la o poluare atmosferică din ce în ce mai marcată. Printre multiplele substanţe poluante se numără şi oxizii de sulf care în combinaţia cu apa formează acidul sulfuric (mult discutatele ploi acide) care crează o patologie specifică. Graba şi oboseala sînt printre cele mai comune simptome ale acestuia. Nu trebuie să ne mai mirăm de ce omul modern este atît de grăbit şi astenic. Homeopatia exploatează benefiicile unui tratament cu acid sulfuric potenţat.
Un alt tribut plătit civilizaţiei este şi expunerea la radiaţiile emise de ecranul computerului sau cel al televizorului. Dar şi pentru acesta homeopatia este pregătită. În această situţie se administrează remediul Radium bromatum. Celor care prezintă simptome consecutive lucrului excesiv la calculator vom administra acest remediu în diluţia 9 CH.
Expunerea prelungită la ecranul televizorului sau al calculatorului produce pe lîngă iradire (tratabilă cu Radium bromatum) şi o supra solicitare senzorială a sistemului nervos central. Astfel poate fi declanşată o criză epileptică la cei care suferă de această afecţiune. Petrecerea îndelungată a timpului în faţa micului ecran este răspunzătoare şi de pierderea de ioni de calciu, fapt ce poate precipita o criză de tetanie la persoane ce suferă de spasmofilie. Este de preferat ca persoanele suferind de spasmofilie să evite ecranele fluorescente. Se cumulează aici şi efectul iradierii tiroidei şi paratiroidelor cu rol în reglarea calciului. Suprasolicitarea neurosenzorială prin succesiunile rapide ce caracterizează televiziunea actuală, dar şi prin bombardarea cu informaţii, de cele mai multe ori inutile generează o obosire treptată a sistemului nervos central. Aceasta poate antrena şi tulburări organice prin mecanism nervos.
Succesiunea rapidă de imagini (chiar dacă nu sînt subliminare - fapt ce ar trebui interzis prin lege) inserează în subconştient informaţii periculoase. Datorită vitezei de achiziţie ele nu mai pot fi prelucrate raţional. Omul înghite megabiţi de astfel de informaţii neprelucrate raţional care pot restructura în sens negativ profilul psihologic al individului.
Întreaga ofensivă promoţională, ce se organizează într-un adevărat război al dezinformării, prin repetiţie poate întipării în psihic false judecăţi. Toată sofistica reclamelor, pe lîngă neadevărurile prezentate ca descoperiri aşa-zise ştiinţifice reprezintă o agresiune informaţională extrem de nocivă pentru psihic. False informaţii despre igienă şi profilaxie, care din păcate abundă în reclame, pot fi periculoase şi pentru sănătatea individuală dacă, din neştiinţă, vor fi urmate. Dacă ar fi să dai crezare sfaturilor din reclamele ce promovează guma de mesecat ar trebui să foloseşti cît mai multă gumă pentru că aceasta ajută la igiena dentară. Efectul real al gumei mestecat va fi însă prelungirea fazei cefalice a digestiei, care prin mecanism nervos antrenează o hipersecreţie de sucuri digestive şi creşterea motilităţii tractului digestiv. De aceea mestecarea gumei duce la cei predispuşi la declanşarea unei gastrite sau chiar a unei crize ulceroase. Efectul stimulator al gumei poate fi folosit totuşi în mod benefic după o masă copioasă cînd digestia este încetinită. Dar şi în acest caz mestecarea nu trebuie să se prelungească la mai mult de o oră. Mestecarea gumei, pe lîngă pericolul producerii hiperacidităţii, generează rapid senzaţia de foame expunînd şi la riscul obezităţii. În plus substanţele chimice adăugate în guma de mestecat sunt nocive dacă se foloseşte regulat gumă de mestecat. Este descrisă în homeopatie şi stomatita consumatorului de gumă, care se tratează cu Mercurius Iată ce ar trebui să se spună despre guma de mestecat dacă dorim să rămînem în sfera adevărului.
O altă consecinţă a vieţii moderne este folosirea antiperspirantelor (sărurile de aluminiu), adică a soluţiilor care opresc transpiraţia. Prin acesta se blochează o cale naturală de eliminare a toxinelor, expunînd corpul la numeroase riscuri.
De asemenea, consumarea de alimente care conţin conservanţi, coloranţi şi alte substanţe artificiale pot duce la o intoxicare cronică a organismului. Ea ar putea fi contrabalansată prin dezintoxicări alimentare periodice şi un tratament homeopat constituţional. Ca alternativă se poate face o cură de Quercus robur 1 D, indicat în cazurile de intoxicaţii de natură endogenă cît şi în cele exogene, în doză de 50 de picături de trei ori pe zi.
Ultima actualizare (Luni, 12 Aprilie 2010 08:29)
Nu automedicaţiei
|
Ce trebuie să ştiu
|
Conţinut : 36
Link-uri web : 9
Număr afişări conţinut : 17910

